De ce e importanta ziua de 1 Martie? Vine primavara sau este un prilej de a primi si oferi martisoare? Gestul conteaza sau valoarea lui? Opt adolescenti s-au exprimat in legatura cu semnificatia zilei de 1 martie.

Ce buget pregatesc baietii?

 

Adrian Badea, 17 ani: “Voi oferi martisoare mamei, colegelor si profesoarelor. Prietenei mele am sa-i cumpar un martisor special si flori. Bugetul pentru aceasta zi va fi de pana intr-un milion de lei.”

Andrei Sever Barzan, 17 ani: “Gestul conteaza, dar mai mult conteaza ca acesta sa fie dus pana la capat. Nu in pret sta valoarea unui cadou, ci ca acesta sa vina din suflet. Voi discuta cu parintii mei bugetul, dar cred ca nu va depasi 5-600.000 de lei.”

Stefan Victor Iftode, 16 ani: “Fetele vor mai mult decat un simplu martisor. Mie imi place sa fac cadouri. Voi iesi cu prietena mea in oras seara. Bugetul meu e de un milion de lei”.

Or Pincovici, 16 ani: “Nu toate fetele se multumesc cu un simplu martisor. Unele se gandesc la un inel, un parfum sau un lantisor. Pentru mine, 1 Martie e un prilej pentru a oferi celor dragi ceva deosebit. Bugetul meu pentru aceasta data este de cateva milioane”.

Ce vor fetele sa primeasca?

Raluca Mancu, 16 ani: “Martisorul e un cadou simbolic, trebuie sa-ti faca placere sa-l primesti. Cel mai scump cadou l-am primit de la parinti, anul trecut, un set de lant si cercei de aur”.

Diana Boteanu, 16 ani: “Cadoul trebuie sa fie simbolic. Din darurile mai scumpe imi plac buburuzele acelea din aur. Cred ca fetele stiu sa aprecieze chiar si un martisor mai ieftin”.

Xenia Radu, 17 ani: “1 Martie reprezinta pentru mine venirea primaverii, nu ziua in care primesc cadouri. Imi place sa primesc martisoare, dar nu conteaza valoarea lor materiala”.

Irina Cincu, 17 ani: “Un martisor conteaza mai ales cand il primesti de la o persoana deosebita. 1 Martie e un prilej de bucurie pentru ca e inceputul primaverii”.

Ana-Maria Stoica, 17 ani: “Martisorul reprezinta un gest de apreciere, inseamna ca cineva se gandeste la tine. ”.

Sondajul a fost realizat la liceul “Jean Monet” .

 
 

Urmărește-ne pe Google News