54% dintre părinții elevilor cu vârste între 12 și 18 ani spun că nu s-au vaccinat până acum. Dintre aceștia, doar 11% admit că ar putea exista cineva sau ceva care să-i convingă să se vaccineze, iar cei care sunt invocați cel mai des sunt medicii, potrivit sondajului IRES.

În afara „lipsei încrederii în vaccin”, printre motivele invocate de părinții chestionați se numără „frica de efectele adverse”, „frica de moarte”, convingerea că „virusul nu există” ori că „nu am nevoie de vaccin”, toate variantele cu câte 12% dintre repondenți.

12% dintre părinții chestionați susțin că „pandemia este o conspirație”, în timp ce 6% spun că au contraindicații medicale pentru vaccinare.

5% dintre repondenți susțin că „vaccinul a fost dezvoltat prea repede” sau că „nu au un motiv anume” pentru a refuza vaccinarea anti-COVID-19.

77 % dintre părinții nevaccinați susțin că nu ar putea fi determinați de nimeni și de nimic să se imunizeze, în timp ce 11% admit că ar putea exista factori care să îi determine să se vaccineze.

Cei mai mulți dintre aceștia din urmă, 25%, recunosc că s-ar imuniza dacă ar fi obligați, 11%, dacă ar beneficia de mai multe libertăți, 9% ar fi convinși dacă ar avea certitudinea că vaccinul este sigur/ eficient, iar 9% vor mai multă informație cu privire la vaccin.

Sondajul IRES a fost făcul pe un eșantion de 1.032 de părinți care au copii cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani, în perioada 16 – 29 septembrie 2021.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News