82% dintre cei chestionați știu că duminică sunt atât locale, cât și europarlamentare. Nivelul de interes este de sub 50%. Astfel, doar 19% dintre persoanele întrebate au precizat că sunt foarte interesate, în timp ce 20% au punctat că sunt destul de interesate.

Lipsă de informare

Doar 4% dintre respondenți susțin că sunt foarte bine informați privind programul partidelor, alianțelor electorale sau ale candidaților independenți, 14% destul de bine informați, iar procente mari, de 41%, respectiv 37%, au precizat că sunt destul de slab informați, deloc informați.

Referitor la mediile unde potențialii votanți au văzut materiale electorale, procentul cel mai mare a fost strâns de TV/radio, adică indicat de 61% dintre respondenți, urmat de 41% (rețelele sociale) și 22% (în presa online).

Întrebați care e primul candidat la europarlamentare care le vine în minte, doar 19% au indicat un candidat aflat pe liste, 5% persoane care nu se află pe liste (ca Mircea Geoană, Klaus Iohannis sau Marcel Ciolacu), în timp ce 33% au indicat „niciunul anume”, iar 43% nu au răspuns sau nu au știut.

În continuare, 40% dintre respondenți nu au știut că PSD și PNL au listă comună, în timp ce 59% au știut acest lucru.

34% dintre cei chestionați consideră că rezultatul e „foarte important”, 28% destul de important, 22% puțin important, iar 12% deloc important.

În ceea ce privește mergerea la urne, 58% au precizat că sunt foarte siguri că merg la vot, iar 23% destul de siguri că își vor exprima opțiunea. 5% sunt destul de siguri că nu vor merge, iar 11% foarte siguri că nu merg.

25% nu vor să voteze la europarlamentare

71% dintre cei chestionați susțin că vor vota și pentru europarlamentare, dar și pentru locale. 25% vor să-și exprime opțiunea doar pentru aleșii locali, în timp ce doar 2% au subliniat că vor să aleagă doar europarlamentarii.

Deși mai sunt câteva zile până la alegeri, 45% dintre cei care au răspuns întrebărilor nu știu pe cine vor vota duminică, în timp ce 55% știu. Dintre cei chestionați, 57% ar vrea ca votul să fie obligatoriu, în timp ce 27% pledează pentru vot de la 16 ani.

Metodologie

Sondajul a fost realizat la nivel național, pe 994 de respondenți, cu vârste de peste 18 ani, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), în perioada 3 – 5 iunie 2024, fiind o eroare maximă tolerată: ±3,1%. Studiul face parte din programul de responsabilitate socială dezvoltat de IRES și este autofinanțat.

Urmărește-ne pe Google News