În 2020 am mers mai puțin cu mijloacele de transport în comun din cauza pandemiei. Ne-am răsfățat mult mai rar cu o masă la restaurant și doar doi din zece români au participat la o nuntă sau la un botez.
Și mai puțini sunt cei care au mers la un spectacol în 2020. Acestea sunt printre cele mai afectate obiceiuri de pandemia prin care trecem, potrivit sondajului IRES.
A fost un an greu, care i-a făcut pe 71% dintre români să plângă. 69% dintre cei chestionați spun că au fost în 2020 la biserică. 9 procente adună cei care și-au încercat șansa la jocurile de noroc.
Sunt însă și obiceiuri care nu par afectate. 53% dintre români au declarat că au consumat alcool, iar 32% spun că fumează. Aproape toată lumea bea cafea – 87%.
Am rămas constanți la consumul de ciocolată și de dulciuri în general.
Dar s-a băut mai puțin vin: doar jumătate dintre intervievați spun că au cumpărat o sticlă de vin anul acesta. Cei mai mulți au preferat berea – 66%.
Am călătorit cel mai puțin din ultimii zece ani
Restricțiile ne-au afectat și obiceiul de a călători în străinătate. Doar 20% dintre români au pășit peste hotare în 2020. Iar în această categorie sunt în mod special tinerii și cei până în 50 de ani, cu precădere persoanele educate.
Dintre cei care au călătorit în afară, doar 11% au mers cu avionul. Acest nivel al călătoriilor aeriene ne aruncă înapoi la nivelul lui 2010. Anul trecut, de exemplu, au călătorit cu avionul aproape o treime dintre români.
Un regres comparabil am înregistrat și la călătoriile cu trenul. Doar 17% dintre români au folosit acest mijloc de transport. Este cea mai mare scădere din ultimii 10 ani.
De asemenea, foarte puțini români, un sfert, au fost în concediu în acest an.
Doar un român din zece a mers la un spectacol în 2020
Cel mai afectat sector este, de departe, cel cultural.
Doar un român din zece a mers la un spectacol în 2020, iar acest nivel este chiar mai scăzut decât cel din 2010, când aproape un sfert dintre români participau la astfel de activități culturale.
94% dintre români spun că nu au mers la cinematograf. În urmă cu doi ani, doar 70% declarau asta.
Am rămas constanți la consumul de carte: peste 60% dintre persoanele care au răspuns la sondaj spun că au cumpărat cărți anul acesta. Și la capitolul citit stăm ca în anii trecuți: patru din zece români spun că n-au citit niciun volum.
Stăm mai bine la muzică: doi români din trei spun că au ascultat și pe alte dispozitive în afară de radio sau TV.
Nu mai cumpărăm rochii și costume
Am cheltuit mai mult când am ieșit la cumpărături. Față de 2010, procentul celor care cheltuie peste 1.000 de lei este mai mult decât dublu acum.
Faptul că n-am mai fost la evenimente a schimbat și ce anume cumpărăm.
Chiar dacă nu sunt schimbări semnificative la cumpărat de încălțăminte, mult mai puțini români, doar o treime, au cumpărat o rochie sau un costum.
Avem cu 50% mai mulți români care spun că au stat la coadă. Doi din trei români susțin că au stat cel puțin o dată la coadă în acest an. Și asta în contextul în care numărul celor care fac cumpărături online a crescut cu 10%.
Optimism moderat pentru 2021
Am socializat mai puțin, dar asta a venit la pachet și cu anumite avantaje. De pildă, doar 3% dintre români spun că au fost victima unui furt, față de anii trecuți când se ajungea și la 8%.
14% dintre români au primit o amendă sau o penalizare.
Din punctul de vedere al guvernării, aproape două treimi dintre cei chestionați au spus că 2020 a fost un an mai rău ca cel precedent. Românii sunt puțin mai optimiști în ceea ce privește 2021: o treime dintre aceștia cred va fi mai bine, în timp ce pesimiștii cumulează doar un sfert din procente.
Studiul a fost realizat între 18 și 21 decembrie, pe un eșantion de 1.085 de persoane și are o marjă de eroare de ± 3,03%.