Procentul celor care ar intenţiona să se refugieze în alte locuri creşte dacă ucrainenilor chestionaţi le este menţionată posibilitatea unor opriri prelungite ale furnizării de electricitate, dar chiar şi în această eventualitate două treimi dintre ei spun că au în vedere să nu-şi părăsească domiciliul.

Sondajul OIM arată că, odată cu începutul iernii, pentru majoritatea ucrainenilor condiţiile de viaţă sunt aproape de limită, 43% dintre cei chestionaţi afirmând că şi-au cheltuit toate economiile, iar 63% că raţionalizează electricitatea şi combustibilul.

„”Circa 18 milioane de persoane, respectiv 40% din populaţia ucraineană, au nevoie de ajutor umanitar urgent şi trebuie să-i sprijinim în timpul iernii, mai ales pe cei fără locuinţe sau încălzire”, atrage atenţia şeful misiunii OIM în Ucraina, Anh Nguyen.

Toate centralele și termocentralele ucrainene, afectate de bombardamente

Bombardamentele ruseşti cu rachete şi drone asupra infrastructurilor energetice ucrainene au început în octombrie ca represalii după explozia care a avariat podul Kerci, care leagă peninsula anexată Crimeea de Rusia continentală.

La începutul acestei săptămâni, premierul ucrainean Denis Şmihal a declarat că „toate hidrocentralele şi termocentralele au fost avariate şi 40% din reţeaua de înaltă tensiune a fost avariată în diferite grade”, după cele opt serii de raiduri ruseşti cu rachete şi drone care au vizat sistemul energetic ucrainean.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Potrivit șefului guvernului de la Kiev, care a acuzat Rusia că vrea să copleșească Europa cu un val de refugiați prin atacarea metodică a infrastructurii de energie, în prezent există un „deficit semnificativ de generare” a electricităţii.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI