Doar 34% dintre români economisesc cu regularitate o parte din venit, în timp ce un un sondaj similar, realizat în 2018, arăta că 45% din persoane economiseau cu regularitate din venitul propriu, potrivit Agerpres.
”În pofida creşterilor salariale recente, mai puţini români reuşesc să facă economii”, comentează autorii cercetării.
Majoritatea românilor nu au încredere în sistemul pensiilor de stat
De asemenea, aproximativ 60% dintre respondenţi au declarat că nu pot economisi nimic din ce câştigă, în timp ce la sondajul din 2018 exista un procent de 51% de persoane în această situaţie.
În ceea ce priveşte opiniile privind pensia publică, circa 50% din respondenţi precizau în 2019 că se bazează la vârsta pensionării în primul rând pe pensia de la stat, în timp ce în 2018 ponderea era de 56%.
”Încrederea în pensiile publice ca venit de bază la vârsta pensionării este în scădere”, notează autorii studiului, referitor la această atitudine a respondenţilor faţă de sistemul public de pensii.
De asemenea, 53% dintre cei intervievaţi consideră că sistemul pensiilor de stat este nesigur, deoarece numărul celor care contribuie este în scădere, iar 50% cred că în prezent Guvernul se împrumută pentru a plăti pensiile de stat.
Peste 80% dintre români nu au nimic deoparte pentru pensie
Rezultatele sondajului mai arată că 83% dintre respondenţi nu au economii proprii pentru perioada pensiei.
Nu în ultimul rând, 75% din respondenţi considerau în 2019 că Pilonul 2 de pensii trebuie menţinut, în creştere cu 4% faţă de procentul care răspundea similar în 2018.
Sondajul a fost realizat în perioada 24 octombrie – 18 noiembrie 2019, pe 1.147 de persoane active, cu vârsta între 20-55 de ani şi cu venituri lunare de peste 2.500 de lei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro