5.789 de persoane dintr-o populație de peste două sute de mii de ploieșteni au răspuns la întrebarea lansată de primărie. 71.32% dintre ei au spus că sunt de acord cu demolarea blocului, în timp ce 28.68% s-au opus.
Majoritatea celor 200 de oameni care locuiesc în „Blocul 7 Etaje” sunt mai în vârstă decât blocul construit în anii 60. „Eu nu pot să mă opun, că nici nu mai am forță să mă deplasez”, a spus unul dintre octogenarii care locuiesc în „Blocul 7 Etaje” pentru Libertatea.
„Fiecare colțișor e al meu, asta e mare lucru. Și nu numai eu, toți vecinii sunt așa. Am niște vecini extraordinari, de-o viață. Am fost tineri”, a oftat o locatară în vârstă de 90 de ani.
Neliniștea locuitorilor a început pe data de 4 ianuarie, când primăria a lansat pe pagina sa de Facebook un sondaj de opinie prin care îi întreba pe orășeni dacă sunt de acord cu demolarea „Blocului 7 Etaje”, fără însă a se consulta înainte cu cei care locuiesc în blocul din zona zero a Ploieștiului.
„Urmează analiza și discuții cu toate segmentele implicate”
Cu două zile înainte de finalizarea sondajului, primăria a răspuns solicitării ziarului Libertatea:
„În prezent, municipalitatea ploieșteană derulează doar un sondaj de opinie, la care cetăţenii sunt invitați să răspundă, până la data de 28 ianuarie 2022, la întrebarea: Sunteți de acord cu demolarea blocului «7 Etaje»?, urmând ca, la finalizarea acestui demers, care se doreşte a fi o consultare a opiniei publice în acest sens, să se aprecieze dacă se poate analiza posibilitatea de a face un studiu de oportunitate, respectiv desfăşurarea unor discuţii cu toate segmentele implicate.”