Cererea de console Play Station 5 pe site-urile folosite de revânzători este de două ori mai mare față de cea pentru noile Xbox, iar jucătorii plătesc mult peste prețul recomandat de producător pentru a pune mâna pe un astfel de dispozitiv, scrie Yahoo Finance, care citează Bloomberg.
Speculanții precomandă gadgeturi, iar apoi le scot la vânzare pe internet. Aceștia poartă numele de ”scalpers‟, iar fenomenul a luat amploare în ultimii ani.
Popularitate aproape dublă
Mai bine de 9.300 de precomenzi pentru PlayStation au fost tranzacționate pe Ebay din septembrie încoace, aproape dublu față de nivelul consemnat pentru noile Xbox-uri, arată firma ShelfTrend, care urmărește activitatea de pe site-ul de licitații online.
Din cauza pandemiei, cumpărarea de jocuri, console și accesorii este la un maxim istoric, deoarece oamenii stau mai mult acasă și au nevoie să își umple timpul. Gamingul a devenit o nouă formă de divertisment, similar vizionării de filme.
Potrivit firmei de cercetare NPD Group, cererea a făcut ca inclusiv actualele console să dispară din rafturile magazinelor. Spre exemplu, grupul japonez Nintendo cu greu ține ritmul cu producția consolelor Switch.
Prima lansare majoră din ultimii șapte ani
PlayStation 5 și Xbox Series X și Series S sunt primele lansări majoră pe care le fac Sony și Microsoft în ultimii șapte ani.
Acestea vin cu mai multă putere grafică, unități rapide de stocare, suport pentru jocuri la rezoluții 4K și 120 de cadre pe secundă, plus un design nou.
Atari revine la viață
Pe lângă cei trei mari producători consacrați, respectiv Sony, Microsoft și Nintendo, acest an consemnează și revenirea la viață a unui alt nume sonor din domeniu: Atari.
Brandul japonez este acum deținut de către compania franceză Infogrames.
Atari a anunțat recent lansarea unei console proprii. Aceasta este numită VCS 2020 și este inspirată din consola clasică VCS, lansată inițial în 1977.
Noua consolă va avea tot cipuri AMD, ca și Sony și Microsoft, iar la conectivitate se regăsesc porturi HDMI, USB 3.0 și Ethernet, plus tehnologii Bluetooth și WiFi.
Aceasta va veni și cu o monedă virtuală proprie, cu ajutorul căreia consumatorii vor putea cumpăra ”Atari Tokens‟, pe care apoi să le folosească la achiziția de jocuri și obiecte virtuale și conținut digital.
Sistemul său de operare va fi bazat pe Linux, dar jucătorii vor putea rula și Windows 10 de pe stick-uri boot-abile, astfel că noua consola VCS 2020 va putea fi folosită și ca un calculator normal, potrivit site-ului TomsGuide.
Prețul său este de 390 de dolari la precomandă. Compania are deja peste 11.500 de precomenzi și a strâns peste 3 milioane de dolari de la fani pe site-ul de crowdfunding Indiegogo.