Femeia a fost ridicată dintr-un club de noapte din Bucureşti şi dusă la Craiova, acolo unde a fost instrumentat cazul. Potrivit procurorilor, care îi filau de mai multă vreme pe sora deputatului şi pe medicul veterinar, aceştia făceau de câteva luni trafic cu ketamină şi în această perioadă au plasat aproximativ doi litri de substanţă. Se pare că doctorul procura din farmacii veterinare medicamentul cu 20 de lei fiola şi Mirela Rădulescu o vindea cu 100 de lei. “Noi am vrut să fie eliberaţi, pentru că nu reprezintă pericol public. Medicul veterinar avea ketamină, dar o procurase pentru el, pentru că avea nevoie în cazurile medicale”, a declarat avocatul Alexandru Călinoiu.
La rândul său, deputatul de Argeş, care în octombrie a fost cercetat pentru viol, a mărturisit că nu ştia de activitatea surorii lui, pentru că nu a mai vorbit cu ea de doi ani. Ketamina este un anestezic pentru animale, care se administrează intravenos sau muscular, însă în rândul consumatorilor de droguri, care şi-o injectează sau o inhalează, după ce o cristalizează şi o pisează, e cunoscut sub denumirea de “Special K”.
Alesul a avut şi el probleme cu legea
Mirela Rădulescu nu este singura din familie care are probleme cu legea, ci şi fratele ei, deputatul PSD de Argeş Cătălin Rădulescu (foto), ales în noul Legislativ. Politicianul, un om de afaceri din Piteşti, a fost cercetat, în luna octombrie, pentru viol şi perversiuni sexuale, după ce o fostă angajată de-a sa a făcut plângere penală. Deputatul spune însă că este nevinovat şi că e victima unei înscenări. l Mihaela Ivaşcu
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro