Ștefan Risipițeanu este cel mai mic dintre cei patru frați ai familiei. Locuiește în cartierul Bold din Caracal, în casa părintească, împreună cu fratele mai mare, care este divorțat.
Din cauza neînțelegerilor cu fratele său, bărbatul locuia mai mult la sora lui, Dorina Sandu. Femeia este căsătorită și locuiește pe strada Craiovei, fiind vecină cu Gheorghe Dincă.
Sora cea mare, Aurelia, este bucătăreasă la Spitalul Municipal Caracal. Femeia de 51 de ani a mărturisit pentru Libertatea că a fost șocată să afle de reținerea lui Ștefan.
„Îl știu de mic. E un om sufletist. Nu credeam că e în stare de așa ceva. Avea și ieșiri violente. Știu că îl ajuta la treburi pe Dincă, dar nu aveau o relație prea bună. Nu-i dădea bani tot timpul. Ne-am adunat toți frații să vedem, să ne sfătuim cum putem să-l ajutăm pe Fane”, a spus Aurelia.
Aurelia a explicat de ce fratele ei trăia din ajutor: „a avut TBC de tânăr, dar nu am putut să umblu pentru el să-i fac pensie de boală. A fost slab tot timpul și mai muncea și el pe unde putea. Cu băutura avea probleme încă de mic de cum a terminat opt clase. Nu știu să fi avut vreo iubită și de la boală și băutură nici nu s-a căsătorit.
A avut trei condamnări
Reporterii Libertatea, aflați la Caracal, au reușit să ia legătura și cu Ion, fratele cu care locuia Ștefan Risipițeanu. Acesta a spus că Fane a avut trei condamnări până acum, „pentru violare de domiciliu și alte găinării”.
„Era violent la băutură, numai pagubă ne-a adus”
Ion Risipițeanu, fratele suspectului:
Întrebat de reporteri dacă știe ca bărbatul să fi avut vreo iubită, fratele a spus că „nu era în stare să țină o femeie”. Acesta a mai povestit că fratele său era mare scandalagiu și toată vara nu dadea pe acasă.
„Vara dormea la Dincă în curte, avea grijă de găini și mai făcea treburi prin curte. Îl ținea ca pe un câine. Îl plătea, nu-l plătea, el stătea acolo”
Ion Risipițeanu, fratele suspectului:
Ion mai spun că fratele său trebuie să plătească pentru faptele sale. „Treaba lui. Dacă a făcut-o, nu am ce să-i fac. L-am ajutat destul, m-am săturat”.
Ieșiri nervoase cu reporterii Libertatea
Reporterul Libertatea, Maria Andrieș, a discutat cu Fane Risipițeanu încă de pe 28 iulie, la două zile de la ziua în care polițiștii au descins în casa din Caracal a lui Gheorghe Dincă.
Fane a mărturisit atunci că făcea diverse munci prin curte la Gheorghe Dincă, precizând că nu intra în gospodărie fără să-i ceară voie și că niciodată nu a fost lăsat să intre în casă.
După audierea de la secția de Poliție din Caracal pe data de 8 august, bărbatul s-a declarat foarte supărat de faptul că l-au ținut mai multe ore la audieri. A avut o ieșire nervoasă când a văzut aparatul de fotografiat al fotoreporterului Libertatea, dar apoi s-a calmat, cerând țigări.
Vecinele lângă care a fost fotografiat ne-au declarat acum: „își păcat (polițiștii, n.red) cu el. Fane abia se ține pe picioare. Într-un fel, mai bine că-l țin acolo că stă la căldură și are mâncare și nu bea că dădea colțul iarna asta”.
Foto principală: Bogdan Sorocan