Poliția a deschis focul, marți, asupra protestatarilor care încercau să ia cu asalt Parlamentul kenyan. Părți din clădirea unde funcționează legislativul au fost incendiate, iar cel puțin cinci protestatari au fost uciși și zeci au fost răniți.

Manifestațiile au avut loc în timp ce parlamentarii au adoptat o lege privind creșterea impozitelor.

„Sunt aici pentru că – uitați-vă la ce se întâmplă. Tinerii kenyeni demonstrează pentru drepturile lor. Demonstrează cu steaguri și bannere. Nici măcar nu mai pot vedea. Suntem gazați cu gaze lacrimogene”, a declarat pentru CNN Auma Obama, începând să tușească și să-și protejeze ochii de fumul care se împrăștia în jur.

Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

Biroul fostului președinte american a transmis că nu are niciun comentariu imediat cu privire la incidentul în care a fost implicată Auma Obama sau la violențele din Kenya.

Protestele violente au izbucnit în Kenya după ce Parlamentul a aprobat legea bugetului, care urmează să fie trimisă președintelui William Ruto pentru semnare. Acesta o poate retrimite în Parlament, dacă are obiecții.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Ciocniri au avut loc în mai multe orașe ale țării mulți dintre protestatari cerându-i președintelui să demisioneze.

Proiectul de lege urmărește să strângă 2,7 miliarde de dolari din taxe suplimentare, ca parte a unui efort de reducere a datoriei, în condițiile în care numai plata dobânzilor reprezintă 37% din veniturile anuale.

Foto: Profimedia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI