Procurorii anticorupţie au decis azi, să emită pe numele lui Blejnar o ordonanţă prin care îi interzic acestuia să părăsească teritoriul ţării timp de 30 de zile, în dosarul în care fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) este cercetat de pentru complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţionar organizat. În ordonanţa respectivă, anchetatorii îi impun lui Blejnar, potrivit codului de procedură penală în vigoare, mai multe obligaţii pe care va trebui să le respecte. Una dintre obligaţiile prevăzute de normele legale este aceea ca Blejnar să nu deţină şi să nu utilizeze niciun fel de armă.
Ofiţerii de la „Arme” i-au retras deja fostului cap de la ANAF permisul de portarmă, ceea ce înseamnă că Blejnar nu va mai putea folosi, nici măcar la o partidă de vînătoare, nici măcar o armă de foc. De altfel, cel care a stat ani buni în fruntea Fiscului, va trebui imediat să-şi ducă armamentul şi muniţia aferentă la un magazin de specialitate. Pistoalele vor fi ţinute în custodie până în momentul în care ancheta în acest caz se va încheia, iar judecătorii vor decide momentul în care Blejnar îşi va putea lua din nou armele acasă.
 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News