Sorin Blejnar ceruse Tribunalului Prahova înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai blândă, în dosarul în care a fost trimis în judecată. Magistrații Tribunalului Prahova și-au declinat competenţa celor de la Tribunalul Bucureşti, care au decis, luni, că fostul șef al ANAF rămâne în arest preventiv. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel București.

Sorin Blejanr a fost arestat preventiv pe 8 noiembrie în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, iar mandatul de arestare preventivă a fost prelungit definitiv până în 6 ianuarie.

Procurorii DNA Ploieşti au dispus, vineri, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Sorin Blejnar, la data faptei preşedinte al ANAF, cu rang de secretar de stat, pentru trafic deinfluenţă.

Procurorii arată că, ”în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menţionată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20 la sută din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective”.

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News