Sorin Cîmpeanu, 53 de ani, actualul ministru al educației, a fost chestionat de către Denise Rifai în cadrul emisiunii „40 de întrebări” de la Kanal D dacă a copiat vreodată ca elev. Oficialul Executivului a declarat că a preferat să meargă la restanță, alegând această opțiune în facultate în detrimentul copiatului.

Restanță din cauza jocului de bridge

„În liceu, n-am știut ce înseamnă a copia. Așa era. Nu știam în clasa noastră ce înseamnă a copia. În facultate, am aflat ce înseamnă a copia. În facultate, deși am terminat cu peste 9,60, am avut și restanțe. Îmi amintesc un examen de analiză matematică, profesor era regretatul Ionescu Claudiu Bujor, iar după o săptămână în care mi-am petrecut timpul jucând bridge, m-am prezentat nepregătit. Deși eram șef de an. Am recunoscut că nu știu, am dat biletul și m-am prezentat în restanță! Cred că am mai avut 2-3 ocazii în care am fost pus să aleg între a copia și a mă prezenta la restanță. Am ales varianta a doua, restanța. Am recunoscut că n-am știut. Pui în balanță ce câștigi și ce pierzi. Câștigul – promovarea unui examen. Pierderea – mult mai mare, în cazul în care ai fi prins copiind”, a comentat ministrul educației.

Cîmpeanu a absolvit Colegiul Național ”Sf. Sava” din București în 1986, apoi Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București în 1991. În anul 2000 și-a susținut doctoratul în cadrul aceleiași facultăți

Vrea să bruieze copiatul

Sorin Cîmpeanu a precizat că are în plan să introducă diverse opțiuni care să înlesnească procesul de învățământ, dar și care să elimine frauda. „Fac apel la toți elevii și profesorii, fiindcă și la examenele de titularizare am avut cazuri de copiere, să nu copieze! Voi încerca să introduc acele sisteme de corectare digitizată, care să elimine subiectivismul factorului uman, și poate vom ajunge și acolo unde evaluarea să se facă într-o manieră în care să nu mai fie posibil copiatul, prin tehnologii moderne. S-au propus sisteme de bruiaj. Sigur, ar fi nevoie de 7.000 de astfel de sisteme, care afectează și sănătatea. Se pot găsi și alte soluții. Tentativa de fraudă informatică se rezolvă tot pe cale informatică”, a reacționat oficialul Executivului.

Urmărește-ne pe Google News