Ministrul educației a explicat faptul că ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației prevede că scenariile de funcționare a școlilor se actualizează săptămânal, cu referință la ziua de vineri. Totodată, Sorin Cîmpeanu a cerut rezolvarea situației.
„Singurul act care reglementează funcționarea școlilor este acesta. Ordinul comun a făcut obiectul unei hotărâri CNSU, care este superior comisiilor județene pentru situații de urgență. Vineri, 13 localități au depășit rata de 6 la mia de locuitori. Doar acestea 13 au bază legală pentru funcționarea în online în această săptămână. Orice altă localitate inclusă e o invenție neavenită a autorităților locale, o încălcare a ordinului comun. Nu ne jucăm cu copiii, închide școala, deschide școala”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul educației, luni, într-o intervenție la Digi24.
Precizările făcute, luni, de ministrul educației vin după ce, duminică, 19 septembrie Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a emis o hotărâre pentru trecerea școlilor și grădinițelor la scenariul 2, în care orele se fac online.
Decizia viza următoarele unități de învățământ: Școala Gimnazială nr.1 Afumați, Școala Primară nr.2 Afumați și Școala Primară nr. 3 Afumați. De asemenea, măsura se aplica și pentru două grădiniță din localitate, dar și pentru o clasă din orașul Voluntari.
Rata de infectare din localitatea Afumați a scăzut, luni, la 5,94 față de 6,05 cât era ieri.
Scenariile de funcționare a școlilor
Cursurile se mută în online numai în cazul în care rata de incidență trece de 6 cazuri la mia de locuitori, însă acest prag trebuie să fie atins doar în zilele de vineri.
Scenariul 1 – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori:
Participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
Scenariul 2 – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori până la instituirea stării de carantină la nivelul localității:
– a) Participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și a elevilor din învățământul special, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
– b) Participarea zilnică, în sistem on-line, a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul special.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro