Numele lui Georgică Vulpe, ales în iunie președinte al filialei PNL Bârlad, figura pe lista persoanelor desemnate directori interimari, luna aceasta, de către Inspectoratul Școlar Județean Vaslui. El apărea ca director la Liceul Tehnologic Petru Rareș din localitate, a informat G4Media.

„Și-a dat demisia din funcția de președinte”

Ministrul educației a afirmat că știe despre acest caz, dar și că legea nu permite unui lider de partid să fie director de școală.

„Eu, personal, nu-l cunosc pe domnul Vulpe, dar m-am ocupat de situație. E un exemplu că e nevoie de concurs pentru directori care să privilegieze competența și atât. Am înțeles că domnul își dorește foarte mult să fie director de școală. Am înțeles, de asemenea, că legea nu permite să fii și președintele unei structuri de partid și să fii și director de școală”, a spus Cîmpeanu.

Demnitarul a precizat că Georgică Vulpe a fost pus să aleagă între a fi președinte al PNL Bârlad și director de școală și a ales a doua variantă.

Vă dau o veste! Nu mai este președinte, de când am făcut în așa fel încât să-i aducem la cunoștință că nu poate fi și președintele PNL Bârlad și director de școală. Și a ales să fie director, a renunțat la a mai fi președinte, adică și-a dat demisia din funcția de președinte. Va fi director până începem concursul, care va fi pe 14 septembrie.

Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu:

Potrivit ministrului, acesta nu este un caz singular.

„Dacă nu organizăm concursurile, vom avea aceste situații, multiplicate la infinit. Legea pune în dreptul Inspectoratului numirea directorilor interimari. Nu mă simt confortabil. Dacă ar fi fost singura situație, aș fi putut să trec peste un caz punctual, dar nu e cazul. Nu este singurul caz de politizare”, a mai spus Cîmpeanu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News