Cuprins:
„Ați văzut pe undeva o definiție a plagiatului validă juridic? Eu n-am văzut. Nu ne-am obosit să-l clarificăm la nivel juridic, legislativ”, a spus Sorin Cîmpeanu la DcNews, potrivit edupedu.ro.
Am uitat că lucrurile trebuie să aibă un început, iar începutul se face cu o clarificare a termenilor. Multora le este jenă, adică „cum să spunem că nu știm ce înseamnă plagiat?”. Nu, din punct de vedere juridic nu știm, că nu este definit undeva expresiv. Sigur că știm, dar nu ne-am obosit să-l clarificăm la nivel juridic, legislativ.
Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu:
Ministrul consideră că atât tinerii, cât și unii adulți nu știu când plagiază: „Mulți dintre acești tineri nici măcar nu-și dau seama că greșesc atunci când fac aceste lucruri. Nu realizează că e ceva ce nu este în regulă. Dacă nu li se spune, nu li se explică, și am avut nu numai copii, știți foarte bine că am avut și adulți care n-au știut”.
„Bine, la vremea respectivă, e drept că nici nu erau reguli, pentru că regulile au apărut prima oară în 2006, după aceea în 2011. Nici acum nu sunt clare”, a subliniat ministrul educației.
Press One: O treime din teza premierului, copiată
Jurnalista Emilia Șercan a scris în PressOne că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138 în lucrarea de doctorat pe care a susținut-o în 2003 la Universitatea Națională de Apărare Carol I (UNAp).
Potrivit investigației, cel puțin 19 pagini sunt plagiat din două teze de doctorat susținute anterior la UNAp, una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului. Pe lângă cele două teze, conform investigației, Ciucă a preluat conținut și din două cărți.
În replică, Ciucă a transmis că el consideră că a „realizat lucrarea conform cerințelor legale existente la acea vreme” și a precizat că a cerut verificarea propriei teze.
Teza de doctorat a lui Ciucă, analizată de facultate
În acest moment, Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAp), cea unde Nicolae Ciucă a susținut în urmă cu 19 ani teza de doctorat, „se află în etapa de digitizare a tezelor de doctorat și a surselor bibliografice necesare pentru a verifica respectarea standardelor de calitate și de etică universitară”, potrivit răspunsului transmis pe 25 ianuarie, la solicitarea Libertatea.
„Digitizarea presupune trei etape: scanare, recunoaștere caractere și compararea sursei originale cu forma electronică”, a precizat UNAp.
Dacă UNAp va constata „abateri de la respectarea standardelor de calitate și de etică universitară”, va trimite teza de doctorat la CNATDCU, instituție care „decide cu privire la existenţa plagiatului în cadrul unei teze de doctorat”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro