Sorin Cîmpeanu a precizat, la B1 TV, că numărul de teste de salivă care vor ajunge în şcoli este de 10,5 milioane.

”Avem la începutul săptămânii viitoare 10 milioane de teste. Şi fac un anunţ în premieră, din momentul în care am anunţat public distribuţia a 10 milioane de teste pentru a fi folosite de preşcolari, elevi şi personalul din învăţământ, s-a suplimentat deja în câteva ore cu încă 540.000 de teste care vor fi trimise în acest week-end şi vor fi la dispoziţia şcolilor de îndată ce Inspectoratele Şcolare le vor primi în fiecare judeţ”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Potrivit ministrului educaţiei, odată cu apariţia acestor teste, vor fi depistate şi mai multe cazuri de infectare. Fac un apel ca aceste teste să fie făcute corect şi rezultatele să fie transmise corect. Ministrul Educaţiei a explicat că achiziţia testelor de salivă a fost deblocată şi că a solicitat ca acestea să fie ambalate individual.

”Procesul de achiziţie a fost deblocat. Dincolo de cele 10,5 milioane teste, am primit asigurări că aprovizionarea se va face constant în fiecare judeţ, în fiecare şcoală. Am cerut ca aceste teste să fie ambalate individual. Dacă sunt ambalate în seturi de câte două, ele vor fi date aceluiaşi copil”, a mai declarat Cîmpeanu.

Până vineri au fost înregistraţi 13.151 de elevi cu COVID-19, dintr-un total de aproape 3 milioane, adică 0,5% din totalul elevilor şi preşcolarilor, conform ministrului Cîmpeanu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News