Sorin Cîmpeanu a susţinut că există peste 150.000 de angajaţi din învăţământ care sunt vaccinaţi, iar până la începutul lunii mai vor fi imunizaţi mai mult de jumătate din angajaţii din învăţământ.
Regulile de protecţie respectate, vaccinare, testare şi trend descendent vor da ocazia Ministerului Educaţiei să vină cu argumente pentru deschiderea tuturor şcolilor, nu după scenariile verde, galben, roşu, cu prezenţă fizică. Am avea şansa ca aceste zile în plus de vacanţă în aprilie să se transforme în zile de prezenţă fizică la sfârşit de mai, început de iunie. Ceea ce este un mare câştig. Este un imens câştig.
Sorin Cîmpeanu:
Ministrul educaţiei a adăugat că premierul şi-a asumat public în conferinţă de presă că va susţine testarea noninvazivă, care să nu necesite personal medical, care să fie uşor de acceptat pentru părinţi, care să fie chiar autoadministrabilă de către copii.
Întrebat dacă scenariul este acela ca după vacanţă copiii să revină la şcoală în toată ţara, ministrul a răspuns: „Da, pentru asta este nevoie de îndeplinirea a patru condiţii. Trei deja le avem. Le avem sau sunt în curs de a le avea, pentru că testarea este o promisiune”.
El a afirmat că Ministerul Educaţiei va insista pentru ca testele noninvazive să fie folosite în şcoli. „Vom insista în orice fel să se pună în practică acest lucru şi sunt convins că primul-ministru atunci când a făcut această promisiune publică a avut în cap inclusiv acoperirea bugetară necesară achiziţiei acestor teste”, a susţinut ministrul educaţiei.
Potrivit acestuia, concursurile pentru funcţiile de directori de unităţi de învăţământ ar trebui să fie organizate în luna august, însă dacă situaţia epidemiologică nu o va permite, vor avea loc după începerea anului şcolar viitor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro