„O noutate ar fi decizia de reintroducere în programă a gramaticii, pentru a susține abilitățile de comunicare în limba română”, a spus Cîmpeanu la briefingul de presă de la Palatul Victoria, după ce în ședința de Guvern au fost prezentate proiectele noilor legi ale Educației.
Ministrul a explicat că îşi doreşte ca absolvenţii să aibă „competenţa de a comunica cu alţi cetăţeni, pentru ca tânărul să se poată dezvolta, ulterior, conform aspiraţiilor proprii şi personale”.
Reintroducerea Gramaticii ca materie de liceu a fost adusă în discuție încă de acum 2 ani, au declarat pentru edupedu.ro lingviștii Adina Dragomirescu, director al Institutului „Iorgu Iordan Al. Rosetti” al Academiei Române, și Alexandru Nicolae.
Cele două legi ale Educației, este vorba despre Proiectul de lege pentru Învățământul Preuniversitar și Proiectul de lege pentru Învățământul Superior, au fost lansate în dezbatere publică, până în data de 24 august. Legile vor fi ajustate în funcție de propuneri, apoi vor fi trimise în Guvern și ulterior vor ajunge în Parlament.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Nic12 • 13.07.2022, 17:01
"Are ei" tupeul ăsta să bage gramatica în program? "Să scoațe ei după orar" alte materii pentru gramatică? Ce timpuri, domne!