Sorin Cîmpeanu susține că e o țintă în scandalul de plagiat și spune că cei care îl acuză nu știu despre ce vorbesc.
„Foarte multă lume discută despre lucruri pe care nu le cunoaşte, se judecă şi se dau verdicte pe internet, pe Facebook. În condiţiile în care există atât de multe consilii şi comisii de etică pe aproape toate palierele, dacă verdictele se dau pe Facebook de către necunoscători, eu nu pot să-i ajut decât explicându-le, încă o dată, ce înseamnă un îndrumător de lucrări practice”, a declarat Sorin Cîmpeanu la TVR Info, potrivit news.ro.
Întrebat dacă profesorul Ioan Pleşa i-a cerut să nu îi pomenească numele în lucrarea care face obiectul acuzaţiilor de plagiat, Cîmpeanu a răspuns că profesorul a ieşit la pensie în anul 2000 şi „a solicitat ca acele lucruri să fie păstrate pentru că erau rodul muncii de mulţi ani de zile şi erau cea mai eficientă cale de a sprijini studenţii”.
„I se pare incredibilă această perspectivă la care nici domnia sa, nici eu nu ne-am gândit vreodată. După cum lucrurile pot continua cu preluarea unor rezolvări de probleme din manuale de matematică sau culegeri de fizică. Deci ajungem într-o zonă absolut stupidă”, a afirmat ministrul, care a mai spus că în mod „evident” este o ţintă.
Întrebat dacă din punct de vedere moral consideră că a avut o scăpare atunci când nu a precizat şi numele fostului său mentor, Cîmpeanu a răspuns: „Absolut deloc”.
El a mai susținut că acuzațiile de plagiat la adresa sa sunt „cu siguranţă” un atac indirect la legile educaţiei, aflate în proces de legiferare.
La final, Sorin Cîmpeanu a precizat că va discuta această situație cu premierul, atunci când Nicolae Ciucă va reveni din Japonia, unde a participat la înmormântarea fostului premier Shinzo Abe.
Acuzat că și-a însușit 92 de pagini din munca a doi profesori
Luni, 26 septembrie, jurnalista Emilia Șercan a demonstrat că Sorin Cîmpeanu a plagiat într-un curs universitar. Potrivit investigației PressOne, ministrul și-a însușit în 2006 aproape 100 de pagini din munca a doi universitari alături de care semnase cu șase ani mai înainte.
Șercan a scris că ministrul „și-a însușit în mod fraudulos” 13 capitole, „trecându-se drept autor al respectivelor secțiuni din cursul universitar”.
Pe 26 septembrie, într-o primă reacție la acuzațiile de plagiat, Cîmpeanu a declarat că articolul este „o încercare de a bloca legile educației”. Pe 27 septembrie, a spus că cei care lansează acuzații de plagiat „sunt un fel de habarnişti” și că cei care se opun legilor educației sunt „analfabeţi puri” și „analfabeţi funcţionali”. Pe 28 septembrie, Cîmpeanu a publicat declaraţia unuia dintre profesorii care au semnat cu el un curs universitar însușit apoi de ministru, în încercarea de a demonstra că nu a plagiat.
Mai multe persoane au protestat în ultimele două zile în fața Ministerului Educației. Oamenii au cerut demisia lui Sorin Cîmpeanu, al treilea liberal acuzat de plagiat după Florin Roman și Nicolae Ciucă.
Noile Legi ale educației vor fi transmise Guvernului spre aprobare și apoi Parlamentului. Dacă legile vor intra în vigoare în forma actuală, acestea vor desființa CNATDCU, consiliul care analizează plagiatele, iar ministrul Sorin Cîmpeanu va scăpa de verificările instituției.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
ivryernest • 29.09.2022, 00:26
Acum se victimizează... Încearcă tot felul de strategii ca să scape de demisie !