Sorin Cîmpeanu a precizat că profesorii care nu vor dori să se vaccineze ar putea fi testați periodic, înainte să intre în școală. Măsura este analizată de ministerele Sănătății și Educației.
Dacă cei care au competență în domeniul sanitar vor prezenta avantaje nete, este posibil să se introducă și măsuri care privesc testarea personalului din școli.
Sorin Cîmpeanu:
Ministrul educației a spus că rămâne de văzut cu ce frecvență se va face această testare.
„Vom vedea. Nu am nici eu, nici Ministerul Educației competențe medicale. V-am spus, aceste discuții se poartă împreună cu Ministerul Sănătății, care este îndreptățit să propună astfel de măsuri. Am inițiat aceste discuții împreună cu Ministerul Sănătății, nu există încă o decizie”, a precizat ministrul Sorin Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu a anunțat că există discuții ca profesorii nevaccinați să nu intre la ore. „Nu sunt un adept al obligativității, dar avem aceste discuții cu Ministerul Sănătății. Vom vedea care sunt măsurile care se impun de comun acord între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății”, a punctat ministrul educației.
Potrivit acestuia, 60 la sută din personalul din învățământ este deja vaccinat.
„Acest proces trebuie să continue, pentru a putea garanta siguranța din perspectivă sanitară în școli. Facem cu toții tot ce putem mai bine și ce stă în dreptul nostru pentru a promova necesitatea vaccinării, pentru a putea avea garanția derulării școlii cu prezență fizică, pentru a nu mai înregistra alte pierderi decât cele pe care școala le-a suferit deja”, a spus Sorin Cîmpeanu.