„Cu siguranță, nu. În calitate de ministru al educației, vă spun că nu este o regulă aplicabilă în școli. Toate regulile aplicabile în școli sunt în acel celebru ordin de ministru comun, ministrul educației – ministrul sănătății”, a declarat Cîmpreanu.
Pentru moment, precizează Sorin Cîmpeanu, sunt testați toți elevii sau profesorii care prezintă simptome Covid, dar guvernul ar putea extinde această măsură.
„Decizia, în acest moment, este aceea de testare a tuturor cazurilor simptomatice, fie că vorbim de elevi, fie că vorbim de profesori. De asemenea, este de testare în mod evident a tuturor contacților direcți ai unor cazuri confirmate. Se discută și o posibilitate de extindere a testării tocmai din nevoia de asigurare a măsurilor de protecție sanitară în școli. Nu este o decizie clară în acest moment. În momentul în care va fi o decizie, ea va trebui anunțată și cunoscută public, dar este o decizie care excede competențelor Ministerului Educației, va trebui adoptată la nivel de Guvern și de Comitet Național pentru Situații de Urgență”, a completat ministrul educației.
Pe 14 septembrie, Nelu Tătaru, fost ministru al sănătății, în prezent consilier onorific al premierului, a precizat că va discuta cu Florin Cîțu despre introducerea vaccinării obligatorii sau a testării săptămânale pentru persoanele din sectoarele esențiale de activitate, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi.
Premierul Florin Cîțu a confirmat că Guvernul discută aceste măsuri și a subliniat că va fi introdusă cel puțin testarea periodică a angajaților din educație și sănătate.