Ministerul Sănătății nu a fost de acord cu excepția de decuplare de rata de vaccinare acolo unde rata de incidența este mai mică de 3/1.000, din motive epidemiologice, a explicat Sorin Cîmpeanu.
Ministerul Educației a susținut că este importantă trecerea din scenariul online în cel cu prezență fizică în special pentru școlile din rural, acolo unde incidența este sub 3 la mie.
Având în vedere faptul că decizia intră în atribuțiile Ministerului Sănătății, nu putem decât să o respectăm. Este decizia Ministerului Sănătății, iar noi, Ministerul Educației, nu putem și nici nu dorim să ne substituim autorității cu competente în domeniu.
Sorin Cîmpeanu, pentru HotNews:
Astfel, vor fi deschise în continuare cu prezență fizică doar școlile și grădinițele unde rata de vaccinare a angajaților este de cel puțin 60%, indiferent de rata de infectare din localitate.
Școlile actualizează în fiecare zi de vineri această rată de vaccinare, iar decizia se ia în baza acesteia.
Cursurile au început pe 8 noiembrie, pentru toţi elevii şi preşcolarii, atât din învăţământul de stat, cât şi privat, după o vacanţă de două săptămâni. Prezență fizică este însă doar acolo unde cel puțin 60% din personalul școlii este vaccinat.
Propunerea Ministerului Educației urma să fie discutată în ședința de joi seară a CNSU. Măsura fusese anunțată ca propunere de ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, la începutul săptămânii.
Foto: Dumitru Angelescu
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro