„Școlile rămân deschise pentru că trebuie să rămână deschise, pentru că niciunde în Europa nu se mai închid. Sunt state care nici prea le-au avut închise și bine au făcut. Este e o problemă de viitor al acestei națiunii. Este o problemă de echilibru între risc și beneficiu. Beneficiul școlilor deschise este incomensurabil. Acum sunt 3.576 clase online, adică puțin peste 2%”, a declarat ministrul.

Sorin Cîmpeanu a precizat că își dorește de la acest an școlar „să îl încheiem în normalitate deplină, să putem să susținem examenele naționale fără probleme, să putem să eliminăm școala online pentru că a fost un adevărat dezastru pentru școala românească”.

De altfel, autoritățile au reușit joi să evite trecerea în învățământ online a școlilor din județul Cluj. Prefectura Cluj a decis să aloce mai multe paturi în spitale pentru pacienții COVID, astfel încât ponderea celor ocupate să nu depăşească 75%, procent la care școlile trec în online, potrivit normelor în vigoare.

Astfel, gradul de ocupare a paturilor, în Cluj, a scăzut de la 67,5%, cât era joi, 27 ianuarie, la 65,4% joi, 3 februarie. Numărul paturilor ocupate a crescut însă de la 430 la 534. „Alaltăieri, DSP a avut o întrevedere cu managerii de spitale şi s-a mărit capacitatea în spitale de la aproximativ 700 de paturi în total la peste 1.000 în judeţ”, a explicat, joi, prefectul Tasnadi Szilard.

Teste de salivă, pentru încă două luni

În condițiile în care Raed Arafat spunea că este posibil să se renunțe la testele de salivă din școli, ministrul educației subliniază că sunt deja achiziționate teste care să fie folosite în următoarele două luni.

„IGSU ne-a sprijinit ieri prin alocarea a încă 18,5 milioane de teste, tocmai am semnat repartiţia a încă 18,5 milioane de teste. Eu interpretez rezultatele pe care le am în sistemul de educaţie. Mai mult decât atât, testele pe care le avem acum deja în şcoli sunt suficiente pentru testarea, estimez, a două luni de acum încolo. Avem teste pentru două luni şi nu le mai folosim?”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, citat de news.ro.

Rezultatele pozitive obținute în urma acestor teste au fost confirmate prin teste PCR în proporție de 66%.

„Dacă în prima săptămână, aveam o rată de confirmare prin teste PCR foarte, foarte mică, totuşi acum, când îmi place să cred că lumea s-a mai obişnuit, şi când spun lumea mă refer la copii, la părinţi, la cadre didactice. Mi se pare foarte în regulă să ai 66% din rezultatele testelor confirmate PCR. Înseamnă că au fost aplicate cu responsabilitate şi înseamnă că şi raportarea s-a făcut mai responsabil decât la început”, a mai declarat Cîmpeanu.

În ultimele zile, potrivit ministrului, 2.000 de copii au fost depistați pozitiv pentru coronavirus în urma folosirii acestor teste. „Aceşti 2.000 de copii, dacă nu ar fi fost detectaţi prin teste pe bază de salivă, ar fi mers în continuare în comunităţi, cea mai bună parte dintre ei, poate că unii ar fi avut simptome care le-ar fi atras atenţia, ce ar fi generat la o propagare mult mai mare. 2.000 de copii pot infecta foarte uşor 20.000 de alţi colegi. Foarte simplu”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News