Sorin Cîmpeanu a explicat că în urma ordinului comun cu ministrul sănătăţii, care permite prezenţa la şcoală a elevilor din clasele terminale de liceu şi gimnaziu, aceste evaluări vor putea fi organizate cu prezenţa fizică a elevilor de clasele a şasea şi în localităţile cu indici ridicaţi de infectare.
„Evaluările sunt foarte importante pentru că ne arată unde suntem după un an de predare online, pentru a vedea ce am pierdut şi ce trebuie să facem mai departe. Eu personal şi nu numai eu, întreg Ministerul Educaţiei consideră foarte importante aceste evaluări la clasele a doua, a patra şi a şasea”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi24, conform news.ro.
Apoi a precizat că ordinul de ministru va fi emis cel mai târziu săptămâna viitoare.
„Ele vor fi organizate, cel mai probabil, în aprilie, pe baza unui ordin de ministru care va fi promovat dacă nu această săptămână, la începutul săptămânii viitoare, prin care vom fixa şi datele şi condiţiile”, a mai spus ministrul Educației.
În baza aceluiaşi document vor fi permise simulările examenelor naţionale, începând cu 22 martie şi 29 martie, pentru clasele a opta, respectiv a douăsprezecea. Acelaşi ordin comun permite prezenţa fizică pentru orice elev, indiferent de scenariu şi de şcoală, la orele de recuperare a materiei pierdute, care se organizează în grupe de 10-12 elevi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro