„În această dimineață am cerut o situație cu privire la practicile europene. Austria nu solicită purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică, Belgia nu solicită, Bulgaria nu solicită, Estonia nu solicită, Finlanda nu solicită, Suedia nu solicită. Franța, spre exemplu, nu solicită, dar are precizarea că orele de sport se derulează exclusiv în spații exterioare. Luxemburg solicită purtarea măștii de la vestiar până la locul în care se derulează activitățile fizice și mai apoi după încheierea orei de sport”, le-a declarat Sorin Cîmpeanu jurnaliștilor, după ce a primit rapelul anti-COVID la Spitalul Militar din București.
Apoi a continuat: „Am găsit un singur exemplu în Europa, într-o regiune din Italia, regiunea Veneto, în care se solicită purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică, și acolo decizia este în curs de actualizare. Informarea este oficială, venită de la reprezentanții de la Bruxelles și este oficială cu date din surse deschise”.
Ministerul Educației susține regula din Luxemburg, unde portul măștii este obligatoriu de la vestiar până la locul în care se derulează ora de educație fizică, nu și în timpul orelor de educație fizică.
Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu:
Totodată, ministrul educației a precizat că este posibil ca ordinul comun de ministru să fie modificat.
„Vom avea și punctul de vedere medical. Cei din specialitatea medicină sportivă sunt cei mai măsură să ne aducă argumente pentru a lua decizia corectă, eventuală, de modificare a ordinului comun de ministru sănătății-ministru educației”, a adăugat Cîmpeanu.
Pe 4 februarie, Ministerele Educației și Sănătății au convenit asupra setului de reguli pentru redeschiderea școlilor, în ordinul comun de ministru, semnat de Sorin Cîmpeanu și de Vlad Voiculescu.
Documentul de 17 pagini prevede că elevii și personalul didactic/nedidactic „vor purta mască în permanență”, inclusiv în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unității de învățământ și în pauze, atât în interior, cât și în exterior, cu excepția preșcolarilor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro