Sorin Cîmpeanu a precizat că materia pentru cele două examene finale va fi anunțată din timp.
„Atâta vreme cât elevii, părinţii, profesorii solicită ca examenele naţionale să fie susţinute la datele planificate, să fie susţinute cu prezenţă fizică, dacă nu corelezi măcar tematica de examen cu realităţile acestui an, ar însemna să negi evidenţele şi să spui că nu a fost niciun fel de problemă”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
„Tematica de examen pentru evaluarea naţională şi bacalaureat va fi adaptată la realităţile acestui an. Iar această adaptare va fi luată în modul cel mai obiectiv şi profesionist cu putinţă şi mai cu seamă va fi anunţată din timp. Pentru că deja elevii care susţin examenele naţionale trebuie să cunoască ce vor avea ca tematică la examenele naţionale”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Ministrul educației a vorbit și despre recuperarea materiei pe care elevii au pierdut-o în timpul orelor online.
Am promovat în ședința de guvern de astăzi (n.r. – miercuri), în primă lectură, OUG pentru introducerea acestui pachet de măsuri remediale care vizează recuperarea pierderilor generate de predarea online, accesul deficitar la tehnologie sau internet. Înainte de începerea școlilor sunt convins că vom aproba această OUG.
Sorin Cîmpeanu:
Ministrul educației a anunțat că perioada în care elevii își pot încheia situația școlară pe primul semestru a fost prelungită.
„Am luat măsura extinderii perioadei în care elevii își pot încheia situația școlară pe primul semestru, cu până la 8 săptămâni de la revenirea în școală, am luat măsură reducerii numărului de note necesare pentru încheierea situației școlare, acesta era echivalent cu numărul de ore alocate săptămânal materiei respective”, a menționat Sorin Cîmpeanu.
FOTO: Hepta