„Eu văd că de vreo trei luni, de când sunt tineri frumoși și liberi care au hashtag în față la Ministerul Transporturilor, se ocupă de ciocolată în loc să facă autostrăzi. N-am văzut nici măcar un kilometru de autostradă dat în circulație în trei luni de zile. Sigur, a mai avut România această experiență când tot un domn de la același partid a condus Ministerul Transporturilor (n.red. Cătălin Drulă). Anul acesta trebuia să fie anul în care să se dea în circulație cel mai mare număr de kilometri din istoria României, peste 250 de kilometri. Din păcate, de trei luni de zile n-am văzut nici măcar un kilometru”, a spus Grindeanu, aflat la Parlament.

Și a continuat: „Domnul Drulă, dacă vă sună cunoscut. Care, în principiu, din ce aud prin minister, este ministru informal, în acest moment, al Ministerului Transporturilor. Și v-aș ruga să mergeți, dacă aveți curiozitatea, să cereți la jandarmi registrul de intrare și ieșire de la Ministerul Transporturilor și să vedeți de câte ori intră și iese în aceste trei luni domnul Drula acolo”. 

„I-aș spune domnului Miruță să n-asculte de el fiindcă a condus prost. Dovadă că n-a făcut nici un kilometru și uite că asta se întâmplă și acum. Nu e un exemplu bun”, a conchis Grindeanu.

Libertatea l-a contactat pe Cătălin Drulă pentru un punct de vedere, iar fostul președinte USR a transmis: „Așa cum am mai spus, domnul Grindeanu prezintă simptome clasice de sevraj. Decuplarea PSD de la banul public de aproape 3 luni produce efectele pe care le vedeți zilele acestea: comportament agitat și halucinații”.

„Mai nou, are vedenii cu mine la Ministerul Transporturilor, face crize de afect, cere registrele de acces de la jandarmi. Aproape că mă simt vinovat că sunt în concediu, cu familia, zilele astea”, a completat Drulă.

„Altfel, eu îi felicit pe colegii mei din USR care se ocupă de Ministerul Transporturilor și îi încurajez în continuare să-i scoată din minți pe pesediști și pe frații lor din aripa Thuma a PNL. Românii care vor reforme și o administrație curată le sunt alături. Normal că băieții cu homar și private jet Nordis turbează”, a adăugat deputatul USR pentru Libertatea.

Cătălin Drulă a fost președinte USR în perioada iulie 2022-iunie 2024 și ministru al Transporturilor în perioada decembrie 2020-septembrie 2021.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.