„Nu ştiu dacă e o îmbolnăvire în masă, în acest moment, sau e o grevă. Eu cred că această tactică adoptată, de a se declara cu 10 minute, un sfert de oră, jumătate de oră înainte de a începe zborul, inapţi de zbor, a dus, de fapt, la ceea ce s-a întâmplat azi pe aeroport. Dacă o grevă în adevăratul sens al cuvântului este anunţată, oamenii nu mai vin în aeroport, trec de filtre, îşi predau bagajele, aşteaptă la poarta de îmbarcare şi cu 10 minute înainte sunt anunţaţi că acea cursă e anulată. Aici este această împingere la maxim a acestei situaţii”, a declarat Sorin Grindean la Antena 3, potrivit news.ro.

Ministrul transporturilor a adăugat că de la prima oră a dimineţii s-a făcut o echipă care să negocieze cu cei de la TAROM.

„Am aflat de această situaţie, azi noapte la ora 1 şi jumătate. De dimineaţă am constituit rapid la minister o echipă care să încerce să negocieze. Eu am încercat, alături de colegii din minister, să mediem acest dialog”, a mai spus Grindeanu care a precizat că piloții au cerut o majorare a salariilor cu 40 la sută.

„Înţeleg că ai revendicări, dar înţeleg să faci paşii corecţi şi în respect faţă de pasageri”, a mai afirmat ministrul, care a subliniat că primii care suferă, fără nicio vină, sunt pasagerii. Întrebat când se va termina situaţia de la TAROM, Grindeanu a declarat: „Mi-aş dori să se termine în această seară”.

29 de piloţi, angajaţi ai companiei de stat TAROM, s-au declarat luni, 8 iulie, inapţi de zbor și câteva zeci de zboruri au fost anulate, ceea ce a generat un haos pe Aeroportul Otopeni. Cezar Osiceanu, unul dintre piloți, a declarat că a suferit o indigestie provocată de mâncarea oferită de companie și că anul trecut mâncarea primită era expirată.

În urma gestului piloților, TAROM a pierdut aproximativ 2,5 milioane de euro, iar compania aeriană de stat va trebui să plătească și despăgubirile călătorilor care nu au putut zbura. Consiliul de Administraţie al TAROM şi piloţii încă negociază, iar situația nu s-a rezolvat.

Urmărește-ne pe Google News