Circulaţia rutieră pe DN 7 Valea Oltului a fost închisă începând de ieri, 8 iulie, până pe 9 august. Maşinile nu pot circula în intervalul 6.00 – 20.00 din cauza lucrărilor la lotul 2 al autostrăzii Sibiu-Pitești.

„Tot ieri au fost asigurate traseele pentru accesul la parcelele de pădure de pe zonele montane înalte. În paralel, echipajele aflate pe zona drumului degajează copacii şi masele de rocă şi de pământ care cad pe carosabil, astfel încât circulaţia să poată fi deschisă rapid în intervalele 7.30 – 8.00 şi 16.30 – 17.00, dar şi la ora 20.00”, a transmis ministrul transportului pe Facebook.

„Defrişările din Valea Oltului: ziua a doua. Lucrările au reînceput în această dimineaţă, la ora 6.00, şi vor continua până la ora 20.00, când se va redeschide circulaţia pe DN 7 (între Boiţa şi Lazaret). Echipele sunt bine mobilizate şi intervin în 8 puncte de lucru pentru defrişarea arborilor şi îndepărtarea de pe versant a maselor de pământ şi de rocă instabile”, a mai declarat Grindeanu.

Ministrul a mai precizat că antreprenorul turc trebuie să defrişeze cele 10 ha de pădure din zona versantului din proximitatea DN7 (zona critică) în perioada 8 iulie – 9 august.

Citește și: Rute ocolitoare cât timp este închisă Valea Oltului. Harta cu variantele propuse de CNAIR transportatorilor de marfă pentru a evita DN 7

FOTO: Captură video

Urmărește-ne pe Google News