Incidentul a avut loc pe data de 23 mai, spune Muncaciu, când deputații AUR, printre care și liderul partidului, George Simion, s-au prezentat în antecamera biroului lui Ciolacu (la acea vreme președintele Camerei Deputaţilor) „pentru a solicita o audienţă cu acesta în legătură cu modalitatea în care mie şi altor câţiva colegi ne-au fost aplicate sancţiuni disciplinare”.

„Odată ajunşi am fost întâmpinaţi de Alfred Simonis, ce ieşea din biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, care a avut o atitudine ostilă şi agresivă faţă de noi, parlamentarii AUR. Acesta a început să adreseze injurii lui George Simion şi celorlalţi colegi AUR, gratuit, fără a fi provocat şi fără a avea motive care să îi poată justifica atitudinea”, se arată în sesizarea lui Sorin Muncaciu.

Muncaciu a mai spus că Alfred Simonis „nu avea nicio calitate pentru a putea fi îndreptăţit să ne tragă la răspundere pe noi, deputaţii AUR, şi să ne întrebe de ce vrem să intrăm în audienţă la preşedintele Camerei Deputaţilor, în condiţiile în care acest lucru este absolut firesc şi totodată legal”.

Alfred Simonis a fost ales săptămâna trecută, 15 iunie, preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, ca urmare a demisiei noului premier Marcel Ciolacu.

Muncaciu a înaintat sesizarea către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, care a trimis-o pentru analiză şi soluţionare Comisiei Juridice.

Mai mulţi parlamentari AUR au fost sancţionaţi cu 50% din indemnizaţie pentru o perioadă de șase luni, în urma protestului din 10 mai, când a fost adoptat proiectul privind prevenirea separării copilului de familie. De asemenea, aceştia au fost sancţionaţi şi prin limitarea dreptului de a vorbi în plen la 10 secunde.

 
 

Urmărește-ne pe Google News