Din cauza căderilor masive de zăpadă în Bucureşti Sorin Oprescu îi sfătuieşte pe locuitorii capitalei să călătorească cu mijloacele de transport în comun, astfel încât să nu blocheze traficul rutier.
Dacă totuşi aleg să folosească autoturismul personal, edilul Capitalei le atrage atenţia bucureştenilor să fie atenţi unde parchează pentru că riscă să li se ridice maşinile.
„Vreau să mă adresez cetăţenilor Bucureştiului sau celor care vor să tranziteze Bucureştiul în aceste zile: Folosiţi cu prioritate mijloacele de transport în comun. Noi ne vom asigura că tramvaiele, autobuzele şi troleibuzele circulă corespunzător. În felul acesta ne daţi spaţiu să putem curăţa străzile, să le pregătim pentru dumneavoastră.
Către şoferii aflaţi în trafic, fac apel să nu blocheze operaţiunile de deszăpezire, prin parcarea maşinilor în locuri nepermise. Vă anunţ că toate maşinile parcate în locuri nepermise şi care îngreunează acţiunile de deszăpezire vor fi ridicate”, susţine Oprescu printr-un comunicat de presă.
Totodată, primarul general anunţă că 375 de utilaje sunt pe teren pentru a se dezăpezi drumurile, iar 405 de lucratori manuali acţionează pentru îndepărtarea zăpezii de pe trecerile de pietoni, staţii şi refugii RATB.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro