Din păcate, se pare că starea de sănătate precară a primarului Capitalei i se datorează chiar lui Sorin Oprescu, potrivit actualnews.ro. Chiar dacă medicii au numărat 12 astfel de afecţiuni ce i-ar putea pune viaţa în pericol fostul edil al Capitalei nu vrea în ruptul capului să renunţe la ţigări. Fumatul pare astfel să stea la baza agravării unora dintre bolile de care suferă Oprescu.
Între timp, avocatul lui Sorin Oprescu, Viorel Mocanu, a făcut o declaraţie şocantă. Acesta a spus că fostului edil îi este teamă să nu moară în închisoare, din cauza numeroaselor afecţiuni de care suferă.
Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, contestaţia edilului şi a menţinut decizia de prelungire a mandatului emis în 6 septembrie. Decizia este definitivă.
Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au respins şi contestaţiile formulate de ceilalţi inculpaţi, fiind prelungit arestul preventiv pentru Cristian Stanca, fostul şofer al lui Sorin Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, director economic în Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae şi Florin Şupeală, directorul general şi respectiv directorul adjunct al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, şi pentru omul de afaceri Claudiu Bengalici. De asemenea, Bogdan Cornel Popa, directorul Administraţiei Cimitirelor şi Romeo Albu rămân în arest la domiciliu încă 30 de zile.
Mai mult: https://www.libertatea.ro/detalii/articol/sorin-oprescu-ramane-in-arest-preventiv-primarul-suspendat-a-aflat-vestea-in-spital-554128.html#ixzz3oAPTIurS
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro