Curtea de Apel București a judecat o contestație a DNA față de decizia Tribunalului București de a-i permite lui Oprescu să se interneze 7 zile în spital, în vedere efectuării unei intervenții chirurgicale.
În acest caz, judecătorii de la Curtea de Apel București vor lua marți o decizie.
Pe 20 noiembrie, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată alături de mai multe persoane, printre care Bogdan Popa, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești și ulterior al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane; Mircea Octavian Constantinescu, directorul Direcției Economice din Primăria Generală; Florin Șupeală, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești; Claudiu Bengalici, administrator al unei societăți comerciale; Cristian Stanca (fost șofer al lui Oprescu); Ruxandra Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești.
Potrivit DNA, de la finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracțional organizat, constituit de directorul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârșirea de infracțiuni de corupție, mai precis dare și luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalității.
„La data de 5 septembrie 2015, Sorin Mircea Oprescu în calitate de primar al municipiului București, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpații Popa Bogdan Cornel și Stanca Cristian, a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinși în mod necuvenit de cei doi de la administratorii unei societăți comerciale (denunțători în cauză), în legătură cu un contract de execuții lucrări în cadrul Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești”, susține DNA.

 
 

Urmărește-ne pe Google News