Varianta de care s-a arătat încântat edilul este cea mai scumpă, dar şi cea mai spectaculoasă, scrie gândul.ro. Proiectul prevede două tuneluri de 2 kilometri pe sub Parcul Herăstrău, câte unul pe fiecare sens, la o adâncime de 25 de metri sub parc, câte trei benzi pe sens, aproximativ zece kilometri de şosea suspendată şi pasaj suprateran pe două niveluri peste calea ferată Bucureşti-Constanţa.
Costurile la care s-ar putea ridica lucrarea sunt de peste un miliard de euro. Cu toate acestea primarul Oprescu îşi justifică alegerea, explicând că în acest fel numărul exproprierilor va fi minim şi vor fi ocolite toate construcţiile protejate sau monument istoric.
Proiectul autostrăzii suspendate are trei variante. Prima este cea mai ieftină, 600 de milioane de euro, şi presupune construcţia autostrăzii doar la sol. A doua opţiune ar fi ca autostrada să fie realizată parţial la sol şi parţial suspendată. Cel de-al treilea proiect prevede două tuneluri îngropate sub Parcul Herăstrău.
Proiectul autostrăzii, cu toate cele trei variante, sunt supuse dezbaterii publice, iar bucureştenii pot vota pe pe pagina pmb.ro.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro