„În temeiul art. 587 alin. 2 Cod procedura penală, respinge propunerea de liberare condiționată formulată cu privire la petentul condamnat Vîntu Sorin Ovidiu ca neîntemeiată”, arată minuta instanței, potrivit ziare.com.

Judecătorii au stabilit termen de reiterare a cererii în Comisia pentru liberare condiționată la dată de 20.09.2020.

De asemenea, Sorin Ovidiu Vântu este obligat să plătească suma de 350 lei cheltuielile judiciare avansate de stat. Vântu are drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Sorin Ovidiu Vântu execută o pedeapsa de 11 ani de închisoare, după ce instanța a contopit sentințele din mai multe cazuri. Cele mai mediatizate condamnări sunt sentința de 8 ani de închisoare din dosarul căderii Fondului Național de Investiții sau sentința de 10 ani de închisoare din dosarul Petromservice.

Fostul om de afaceri a stat în spatele gratiilor aproape șase ani și jumătate. Avocatul lui Sorin Ovidiu Vântu a declarat că el se află într-o stare gravă de sănătate.

El a făcut pe 3 decembrie cererea de liberare condiționată direct la Judecătoria Sectorului 5, fără ca situația să mai fie discutată în cadrul Comisiei de liberări condiționate din penitenciar.

Deoarece a fost nemulțumit de termenul de o luna primit, fostul mogul a făcut o cerere de preschimbare a termenului, dar judecătorii i-au respins solicitarea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News