Sorin Ovidiu Vîntu a vorbit, în cadrul interviului, despre cum și-a dat seama să Sebastian Ghiță este „omul SRI”.

„Mi-am dat seama că Sebastian Ghiță e din SRI când a trecut contractul de închiriere de la Coresi de la Realitatea pe una din firmele lui. La vremea aceea am aflat că Băsescu în persoană a sunat-o pe doamna de la Coresi să semneze un act final. Atunci mi-am dat seama cine e Sebastian Ghiță”, a afirmat Sorin Ovidiu Vîntu, la B1 TV.

Vîntu a vorbit și despre faptul că știa încă din anul 2010 că Victor Ponta va candida la alegerile prezidențiale din anul 2014.

„Victor Ponta era proiectul unei aripi din SRI care a jucat la două capete”, a afirmat Vîntu.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv la opt ani închisoare pentru spălare de bani în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii (FNI).

La începutul acestui an, într-o postare pe blogul său, fostul mogul de presă a făcut un top al politicienilor, jurnaliștilor şi analiștilor pe care îi apreciază. Adrian Năstase este politicianul său preferat. Petre Daia, actualul ministru al agriculturii şi  cel care al lansat campania „Alege Oaia” conduce topul miniștrilor preferați de Sorin Ovidiu Vântu.

Citeşte şi:

Urmărește-ne pe Google News