Constatarea redactorului-șef al Ziarului Financiar vine în contextul insolvenței companiei Euroins, a patra insolvență a liderului RCA din asigurări în ultimii 8 ani, după cele ale Astra (2015), Carpatica (2016) și City (2021).
„Când directorii de companii de asigurări au azi pe telefon, în mod continuu, situaţia încasărilor de prime, a rezervelor, a daunelor notificate şi a celor plătite, ASF calculează abia după un an coeficienţii de solvabilitate şi lichiditate?”, se întreabă Sorin Pâslaru în analiza sa.
Jurnalistul vede astfel în cadrul ASF există „un amestec de incompetenţă, teamă, ascundere după norme, dar şi pe undeva ochi închişi deliberat, ceea ce va trebui stabilit”.
„Populată în majoritate cu oameni lipsiţi de studii de specialitate sau fără expertiză în sector – cum să dai aprobări pentru executivi în asigurări care trebuie să certifice vechimea când tu nu ai lucrat o zi în acest sector? – Autoritatea de Supraveghere Financiară şi-a pierdut credibilitatea ca instituţie de supraveghere”, scrie Sorin Pâslaru.
El amintește că după insolvența Astra, când „City Insurance şi Euroins îşi împărţeau piaţa RCA la peste 80%”, oficialii din ASF susțineau că cele „două companii sunt bine capitalizate şi nu sunt în pericol de prăbuşire”.
Jurnalistul subliniază astfel că „slăbiciunea supravegherii pe piaţa RCA a început odată cu aducerea la conducerea ASF a unor oameni care nu au avut legătură cu sectorul asigurărilor, sector unde un specialist se formează în minimum 10 ani”, adăugând că „sectorul de asigurări este foarte tehnic”, iar specialiștii „au nevoie de pregătire suplimentară faţă de cursurile facultăţilor economice”.
Asigurările sunt o lume aparte. Când aduci oameni care nu au avut de-a face deloc cu acest sector să decidă, reţeta prăbuşirii este sigură. Este ca şi cum ai construi poduri fără ingineri constructori. De fapt, de asta nici nu s-au făcut autostrăzi în România, că dacă numeri inginerii cu studii de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor termini repede.
Sorin Pâslaru, redactor-șef al Ziarului Financiar:
„Cum să crezi că poţi supraveghea o piaţă de miliarde de euro, atât de sofisticată, cu instrumente atât de primitive şi cu oameni atât de puţin specializaţi?”, se mai întreabă Pâslaru, concluzionând că după falimentele din ultimii ani ale liderilor pieţei RCA, „înseamnă că ceva este putred. Ori nu ştiu, ori nu pot, ori au închis ochii în mod deliberat”.
ASF a anunțat oficial vineri, 17 martie, că a decis „să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei”, confirmând astfel investigația jurnalistică a ziarului Libertatea.
De la începutul acestui an, Libertatea a publicat zeci de articole, cu documente obținute de la organizațiile financiare internaționale și cu mărturii ale oamenilor din interiorul ASF, dar și din interiorul companiilor de asigurări, despre situația companiei Euroins. Ziarul a dezvăluit, printre altele, că ASF a știut încă din 2021 că Euroins are probleme de capital, dar a trecut cu vederea informațiile despre lipsa de solvabilitate a companiei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
elnula • 24.03.2023, 12:49
Cine are interesul sa puna peste tot sefi incompetenti insa buni de....gura ?????!!!!!