Sorin Strutinsky se află în arest la domiciliu din 23 martie după ce, în 16 februarie, s-a predat autorităților din Italia, precizează avocatul Marius Mocanu.
„S-a predat de bunăvoie autorităților din Italia în data de 23.03.2021 și a fost plasat în arest la domiciliu până la soluționarea cererii de extrădare“, a declarat Marius Mocanu, avocatul lui Strutinsky, pentru cotidianul local ziuaconstanta.ro.
Omul de afaceri s-a predat la sediul Squadrei Mobile din Chestura de Poliție din Bologna, unde era însoțit de doi avocați, Matteo Murgo din Baroul Bologna și avocatul Cristian di Giusto, cel din urmă fiind și avocatul care i-a reprezentant pe alți doi fugari, Daniel Dragomir și Alina Bica, potrivit unor surse citate de G4Media.ro.
În acest moment, cererea de extrădare a omului de afaceri se află pe rolul Tribunalului Bologna. Primul termen a fost stabilit pentru finele lunii mai.
Apropiat al fostului primar din Constanța Radu Mazăre și al ex-președintelui Consiliului Județean Constanța Nicușor Constantinescu, Sorin Strutinsky era singurul dintre cei trei care nu se afla în arest, cu toate că fusese condamnat definitiv la închisoare.
Sorin Strutinsky a fost condamnat definitiv la 10 ani şi 8 luni de închisoare de Curtea de Apel Constanţa, pentru trafic de influență, în iulie 2020.
Sorin Strutinsky mai are o condamnare, în dosarul Polaris – 7 ani şi 10 luni, însă decizia nu este definitivă.