Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei PINTEA SORINA, la data faptei manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş din Baia Mare, județul Maramureș, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale).
Rechizitoriul procurorilor DNA
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect “proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.
Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în incinta unității medicale pe care o conducea, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite.
În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asiguratoriu asupra a două terenuri ce aparțin inculpatei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Anterior sesizării instanței de judecată cu prezentul rechizitoriu, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu o persoană fizică, în sarcina acesteia fiind reținută infracțiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată.
DNA face precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului, respectiv a acordului de recunoaștere a vinovăției, la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.