Aceasta a precizat că acum a venit la unitatea medicală nu în control, ci pentru a avea o discuţie cu medicii de la Spitalul Judeţean, scrie Observatorul Prahovean.
Potrivit sursei citate, după o discuţie lungă cu medicii, ministrul şi-a menţinut declaraţiile cu privire la deficienţele constate în timpul controlului efectuat la finele lunii martie, precizând, însă,că numai anumiţi indicatori din acreditarea unităţii medicale nu sunt conformi, motiv pentru care a fost solicitată o nouă evaluare.
Anunțul vine în contextul în care, săptămâna trecută, şefii de secţie au ameninţat că îşi vor da demisia în bloc, dacă directorii unităţii medicale vor fi destituiţi.
Între timp însă lucrurile s-au schimbat, în sensul că directorii spitalului şi-au dat demisia, cerere care va fi analizată, marţi, de către Consiliul de Administraţie.
Însă, controlul ministrului are şi alte efecte. Opt persoane vor ajunge în Comisia de disciplină. Este vorba de infirmierele, îngrijitoarele şi asistentele care au fost pe tură în noaptea în care ministrul Sănătăţii a efectuat controlul inopinat la celași spital, de la sfârșitul lunii martie.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a efectuat duminică seară o vizită neanunțată la Spitalul Județean Constanța., unde a găsit „dezastru, mizerie, debandadă și lipsă de organizare” pe secția de Neurologie! Pintea a fost însoțită la control de Horia Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
A fost deschisă și o anchetă internă la Spitalul din Constanţa, după controlul efectuat de ministrul Sănătăţii duminică noaptea.
FOTO & VIDEO – observatorulph.ro
Citește și… Mesajul Sorinei Pintea pentru pacienții din România: „Problema este legată de prevenție”