“Regele Mihai a fost, este și va rămâne singura personalitate politică în dreptul căreia istoria se înclină. Se înclină astăzi cu ocazia pierderii și se îndatorează să-și aducă omagiul, adevărul nedistorsionat, adevărul pur, al unui Rege care și-a iubit țara dincolo de frontierele exilului și dincolo de moarte”, spunea Sorin Mărgărit, consilier general PNL, cel care a inițiat proiectul de hotărâre a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) privind redenumirea unei porțiuni din Șoseaua Kiseleff în Bulevardul Regele Mihai I al României.
“Țin să amintesc că a existat o perioadă în care întreaga șosea a purtat numele Regelui Mihai: 1940-1944. Îmi exprim speranța că toți colegii din Consiliul General – indiferent de apartenența politică – vor înțelege necesitatea de a cinsti onoarea uriașei figuri istorice care a fost Regele Mihai I”, a mai declarat consilierul Sorin Mărgărit.
În schimb, Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a propus schimbarea denumirii Parcului Herăstrău în Parcul Regele Mihai I. Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) și aprobat în aceeași ședință.
Totuși, consilierul PNL Cătălin Deaconescu a criticat propunerea edilului şi îi cerea Gabrielei Firea să aibă respect faţă de familia Majestăţii Sale, care este în doliu, şi să retragă proiectul.
„Doamnă Gabriela Firea, lăsaţi-ne Regele să se odihnească în pace! După ce s-a repezit, pe când nici nu era anunţat oficial decesul Regelui, să propună schimbarea denumirii Pieţei Victoria în Piaţa Regele Mihai, după ce ziua a plâns pios la gardurile Palatului Regal, iar seara a râs copios la o comedie la Teatrul Naţional, astăzi doamna Firea ne propune să schimbăm denumirea parcului Herăstrău în parcul Regele Mihai! (…) Doamna Firea, unde eraţi când Regele nostru a fost umilit de regimurile neocomuniste ale PSD? Ce nu aţi înţeles din faptul că familia regală este în doliu? Dacă v-a mai rămas o fărâmă de decenţă, retrageţi acest proiect! Regele şi patria! Doamnă, dacă vreţi sa onoraţi memoria Regelui, faceţi ceva pentru patrie şi pentru bucuresteni! Pentru Regele nostru, din păcate, e prea târziu…”, a scris Cătălin Deaconescu pe pagina sa de Facebook.
La Craiova, o sală a Universităţii din Craiova va purta numele Regelui Mihai: Aula „Mihai I al României”.
Iată mesajul Principesei Margareta după înmormântarea Regelui Mihai. „A fost un tată minunat, un model de moralitate”
Regele Mihai a încetat din viață în data de 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani. Monarhul a murit la reședința sa din Elveția. Regele Mihai a fost înmormânat în ziua de 16 decembrie 2017, la Curtea de Argeș.
CITEȘTE ȘI:
Pacea din familia regală ține până la sfârșitul doliului. Principele Nicolae și Principesa Margareta se confruntă în ianuarie la tribunal
VIDEO|Criminala de la metrou citea rugăciuni seara. Ce spune colega ei de cameră
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro