Primirea va avea loc la Salonul Oficial al Aeroportului „Henri Coandă”, iar la eveniment vor fi prezenți Eduard Novak, ministrul sportului, alături de secretarii de stat Thomas Moldovan și Flavius Sirop, dar și de alți reprezentanți ai ministerului.
De la această ediție a Campionatelor Mondiale, David Popovici, se întoarce cu două medalii din cel mai prețios metal, una la proba-regină a natației, 100 de metri liber, cealaltă la 200 metri liber.
Popovici este primul sportiv care reușește „dubla” la Mondiale, după americanul Jim Montgomery, în 1973.
După performanțele sale, românul a fost supranumit „Regele David” sau „Magicianul”, însă el a declarat că cea mai dragă îi este „Racheta României”, așa cum obșinuia să-l alinte bunicul său.
David Popovici va primi un milion de lei din partea Guvernului, a anunțat premierul Nicolae Ciucă, joi, 23 iunie, într-o conferință de presă.
Foto: Raed Krishan/ Gazeta Sporturilor