Doi muncitori au fost grav răniți într-o explozie care a avut loc, miercuri, 14 septembrie, la Șantierul Naval din Orșova, Mehedinți.
Unul dintre ei a fost transferat în stare gravă la Spitalul Bagdasar-Arseni din București, cu o arsură pe 84% din suprafața corpului, iar al doilea este internat la o clinică timișoreană, Casa Austria, care ține de Spitalul Județean „Pius Brînzeu”.
„Starea lui este tot critică, nu s-a schimbat absolut nimic. Așteptăm să iasă din starea asta, e în aceeași stare critică zilnic. Critic și critic, și critic. Ni s-a spus că i se administrează doze maxime de substanțe, dar nu se schimbă în niciun fel pentru a se putea face ceva”, a declarat soția bărbatului, pentru Libertatea.
„Zice că nu este transportabil din cauza stării, este critic, asta așteptăm și noi, să iasă din starea asta”, mai spune femeia.
El are arsură pe 65% din suprafața corpului. „60% adâncime și 5% la suprafață. La 65% este foarte grav”, completează femeia.
Ea povestește, pentru ziar, cu ce se ocupa muncitorul la ȘN Orșova.
„El la Șantierul Naval era lăcătuș mecanic, dar era pus să facă de toate. Nu făcea doar meseria lui, care era scrisă în fișa postului. Tot ce era de reparat, de tăiat, el le făcea, pentru că se pricepea și era trimis să le facă”, conchide soția.
El are 47 de ani. Are doi ani de când lucrează acolo. A lucrat dintotdeauna, a lucrat și afară, în Spania, aceeași meserie. De doi ani lucra aici la Orșova, că se întorsese în țară.
Soția muncitorului rănit la ȘN Orșova:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro