Soția lui Fillon este a treia persoană inculpată în acest dosar după fostul premier, pus sub acuzare în urmă cu două săptămâni, și după Marc Joulaud, supleantul său în Adunarea Națională.

François Fillon, candidatul partidului Republicanii (centru-dreapta) la alegerile prezidențiale este acuzat de deturnare de fonduri publice, în investigaţia privind angajarea fictivă a unor rude apropiate ca asistenţi. Fostul premier, în vârstă de 62 de ani, este acuzat că a angajat-o fictiv pe soţia sa, Penelope, şi doi copii în posturi de asistenţi parlamentari, remuneraţiile fiind de mii de euro. El a fost inculpat pentru ‘deturnare de fonduri publice, ‘disimulare și complicitate la abuzuri cu bunuri publice și ‘abateri  de la obligațiile asumate în fața Înaltei autorități pentru transparență a vieții publice.

Soția lui Francois Fillon este acuzată de complicitate şi tăinuire de deturnare de fonduri publice

Penelope Fillon care a fost mereu o prezenți discretă în viața publică a soțului său a fost remunerată opt ani ca ataşat parlamentar de către François Fillon, iar apoi ca supleant în Adunarea Naţională, primind până la 900.000 de euro din fonduri publice.

Cu toate acestea, Francois Fillon a anunţat că va rămâne în cursa pentru alegerile prezidenţiale chiar dacă va fi pus sub acuzare. El a denunţat decizie drept o „lovitură de stat instituţională din partea stângii” asupra candidaturii sale la alegerile prezidenţiale din Franţa.

 
 

Urmărește-ne pe Google News