Felix Bănilă a enumerat într-o declarație de presă toate activitățile efectuate de procurori și polițiști la la data înregistrării dispariției Luizei Melencu și a Alexandrei Măceșanu.

În urma plângerii înaintate de mama Luizei Melencu, procurorii DIICOT au început cercetările și în cazul Elenei Dincă, sub acuzația de complicitate la omor. Aceasta arată existența unor indicii cu privire la faptul că aceasta l-ar fi ajutat pe Gheorghe Dincă în comiterea faptelor și ascunderea adevărului, potrivit unor surse judiciare.

„În data de 23 august 2019, s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem şi pentru complicitate la omor, urmare a sesizării formulate de mama victimei Melencu Luiza Mihaela în data de 22 august 2019 cu privire la o presupusă activitate infracţională a numitei Dincă Elena, soţia inculpatului”, a declarat Felix Bănilă

Șeful DIICOT despre crimele din Caracal
Șeful DIICOT despre crimele din Caracal

Potrivit lui Bănilă, Dincă a recunoscut doar că le-a ucis pe cele două fete, dar nu și acuzațiile de viol și trafic de persoane.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Procurorii au pus sechestru pe toate conturile bancare ale inculpatului și ale societăților comerciale pe care le administra alături de familia sa, precum și trei imobile în Caracal și patru mașini ale lui Dincă. Sunt vizate și conturile soției și ale celor trei copii. În plus, DIICOT a făcut demersuri și în structurile polițienești din străinătate.

Pe data de 7 august s-a emis un ordin european de anchetă vizând autoritățile din Italia, a precizat șeful DIICOT, și care urmărește identificarea bunurilor și conturilor deținute de Dincă în această țară.

Șeful DIICOT a precizat și că la data de 25 iunie 2019 s-a dispus și o comisie rogatorie în Statele Unite ale Americii, fără a da alte detalii suplimentare.

Potrivit uzanțelor judiciare, comisiile rogatorii sunt folosite pentru audierea unor persoane aflate în străinătate care au legătură cu cauza, dar și pentru administrarea de alte probe.

„În vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele şi pentru a stabili întregul cerc de eventuali participanţi la comiterea faptelor, confirmăm emiterea la data de 7 august 2019 a unui ordin european de anchetă către autorităţile judiciare din Italia, pentru obţinerea informaţiilor necesare, precum şi dispunerea unei comisii rogatorii către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, în data de 25 iulie 2019. Prin ordonanţa din 6 august 2019 s-a dispus comunicarea datelor privind existenţa conturilor bancare, a datelor privind veniturile şi tranzacţiile imobiliare, a istoricului asociat administrator în cadrul societăţilor comerciale, conturile societăţilor comerciale astfel identificate deţinute de către inculpat, soţia sa, de cei trei fii şi de fiica acestora şi de ginerele şi nora lor” a declarat procurorul șef DIICOT Felix Bănilă

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
FANATIK.RO
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Observatornews.ro
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI