Informațiile despre nașterea soției liderului suprem de la Phenian au apărut publice în aceeași zi în care Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică asupra Japoniei.
Prima doamnă Ri Sol-Ju a adus pe lume cel de-al treilea copil în cursul lunii februarie, citează agenția de știri sud-coreeană Yonhap parlamentarii sud-coreeni care au fost informați de către Serviciul Național de Informații.
Soția lui Kim Jong-un a dispărut pentru o perioadă extinsă de anul trecut.
Potrivit rapoartelor anterioare ale agențiilor de spionaj din Seul, Ri s-a căsătorit cu Kim în 2009 și a dat naștere primului lor copil în anul următor, cel de-al doilea fiind născut în 2013.
Există foarte puține informații despre viața de familie a liderului de la Phenian. Fostul star NBA Dennis Rodman a povestit după vizita sa în Coreea de Nord în 2013 că a ținut-o în brațe pe fiica lui Kim, Ju-Ae și l-a descris pe acesta drept „un tată bun” care are „o familie bună”.
Nici despre prima doamnă a Coreei de Nord nu se știu foarte multe detalii. Se pare, însă, că provine dintr-o familie obișnuităă, tatăl ei fiind profesor universitar și mama sa medic. Ea ar fi vizitat Coreea de Sud în 2005 ca majoretă pentru echipa țării sale în Campionatul de atletism din Asia.
Citește și: VIDEO/ Planuri de viitor părinte idealist. Vârciu își vrea fiica virgină până la majorat!
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!