După ce în accidentul de elicopter și-au pierdut viața alte cinci persoane, în afara fostului baschetbalist și a fiicei sale, Vanessa solicită despăgubiri de sute de milioane de dolari, susținând, printre altele, faptul că, după moartea soțului ei, familia se confruntă cu probleme financiare.

În sprijinul demersului său, avocaţii familiei Bryant aduc mai multe acuzaţii companiei Island Express, cea care avea în proprietate elicopterul

Astfel, una dintre acuzații se referă la faptul că firma a permis ca elicopterul să zboare, deşi nu erau condiţii propice din cauza ceţii. De asemenea, pentru neglijenţă şi faptul că a riscat inutil viaţa pasagerilor. Totodată, pentru trauma suferită de aceştia înainte de impact, dar şi de rude pentru pierderea celor dragi.

Apoi, pilotul, decedat şi el în accident, este vinovat pentru viteza aparatului de zbor, dar şi pentru faptul că nu a evaluat corect starea vremii şi nu a renunţat la decolare. În plus, a eşuat în menţinerea controlului elicopterului. 

Urmărește-ne pe Google News