Ghidul „La grădiniţă şi acasă, numai hrană sănătoasă!”, lansat de Asociaţia Şcoala pentru Sănătate, a fost creat ca o sursă de informaţie şi de inspiraţie pentru părinţi, educatori şi copii, conţinând sfaturi practice, reţete, poezii şi exemple de activităţi simple prin care copiii pot fi familiarizaţi cu hrana sănătoasă. Aici se găsesc reţete sănătoase pentru copii, poezii având ca temă alimentele sănătoase şi „meniuri în versuri”, detalii despre deprinderile sănătoase ale copilului care pot fi create în familie. În acelaşi timp, în volum este prezent şi un top al greşelilor pe care părinţii trebuie să le evite în legătură cu alimentaţia copilului.
Daciana Sarbu, iniţiatoarea proiectului şi fondatoarea Asociaţiei Şcoala pentru Sănătate, îşi doreşte să-i sprijine pe cei care depun eforturi serioase pentru a-i obişnui pe cei mici să mănânce sănătos.
„Cum facem ca hrana copiilor să fie naturală, benefică? De unde învăţăm? Şi, mai ales, cum îi convingem pe cei mici să mănânce sănătos? Ca părinte, am constatat că nu e simplu deloc. Iar ca eurodeputată în Comisia de Sănătate, am constatat că nu e suficient să muncesc pentru schimbarea legislaţiei – vreau să le ofer părinţilor un sprijin concret. Aşa s-a născut proiectul ‘Şcoala pentru Sănătate. Iar acest ghid este darul nostru de Crăciun pentru părinţii şi educatorii care vor hrana mai sănătoasă pentru copiii lor. Sperăm să găsească în paginile lui idei utile şi usor de pus în practică”, a declarat soţia premierului.
Lansarea a fost urmată de un Atelier de Gătit, în cadrul căruia copiii invitaţi au învăţat cum se prepară turta dulce sănătoasă şi cum se pictează aceasta folosind coloranţi 100% naturali.

Urmărește-ne pe Google News